• Excursie la Cascada Urlătoarea

     

    afis excursie UrlătoareaVrei să înveți să faci un adăpost în pădure din materiale naturale, să înveți lucruri interesante din natură, să participi la ateliere și te joci cu noi?

    20150614_115049 Te invităm pe 22 iulie 2015 să vii alături de Clubul Morișca în excursie la Cascada Urlătoarea. Vom pleca la ora 6:20 de la Gara de Nord. Pentru tren am pregătit jocuri de cunoaștere, de echipe, de strategie și ne vom construi propriul jurnal de călătorii din mucava, foi și sfoară. De asemenea, vom învăța despre diferite tipuri de sfori și despre legăturile pe care le vom folosi pe traseu. Mergem până la Bușteni, iar de la gară pornim spre Cascada Urlătoarea.

    20150614_130950

    Cascada Urlătoarea

    Pe parcursul traseului vom fi atenți la lucrurile interesante pe care le vom observa în natură și le vom nota în jurnalul construit de noi în tren: plante specifice zonei montane, păsări văzute sau doar auzite, urme de animale, insecte sau lecții din drumeție.

    Noi am testat deja traseul (după cum se vede în imagini) și am observat că traseul ales este mai scurt și mai lejer față de cele din excursiile anterioare. Astfel, vom avea timp suficient pentru masa de prânz, pentru jocuri de mișcare în aer liber și mai ales pentru atelierul la care vom învăța de la

    DIGITAL CAMERA

    Adăpost în pădure – Cosmin M.

    Cosmin M. să construim un adăpost de două persoane în pădure, folosind materialele pe care natura ni le oferă: copaci căzuți, rădăcini elastice pentru legat bețele (sau sfoară din cânepă), crengi, frunze. Vom afla principiile de bază și vom contribui cu toții la construcția adăpostului. Ar fi chiar interesant să-l testăm și să dormim în acest adăpost, dar vrem să ne
    întoarcem în București în timp util, așa că vom pleca spre gara din Poiana Țapului.

    Iată lista cu activitățile pregătite pentru drumul spre casă: un breloc din fire de plastic (nivelul 2, pentru cei care au fost la Gârbova  și nivelul 1 pentru cei care nu au mai făcut o astfel de împletitură), atelierul de împletituri din sfoară de cânepă, și un panou cu mostre de sfori, ca să fixăm mai bine informațiile acumulate în prima parte a zilei. Și de restul, până la București, completăm cu joacă. 🙂

    Gara din Poiana Țapului - Clubul Morișca

    Gara din Poiana Țapului – Clubul Morișca

    Costul excursiei este de 95 de lei (vezi mai jos și reducerile) și include transportul cu trenul (obligatoriu să aveți la voi carnetul de note vizat), materialele de lucru, activitățile recreative, educative și practice. Nu include masa, va trebui ca fiecare copil să aibă la el senvișuri, apă, fructe (sau ce anume dorește să consume pe parcursul zilei). Ora de întoarcere în București – Gara de Nord: 18:23.

    Oferim următoarele reduceri: 

    • dacă vii cu un prieten, plătiți fiecare 85 de lei
    • dacă ai mai fost cu noi în altă excursie, plătești 85 de lei.

    Grupa va fi alcătuită din minim 10 copii (este condiție pentru realizarea excursiei) și maxim 15, având câte un adult la 5 copii. Înscrierile ferme se fac până pe 20 iulie, la ora 20:00, pe adresa: contact@clubulmorisca.ro sau la telefon 0766 641 912 – Mimi. Veți primi apoi o fișă de înscriere la care va fi anexată lista cu echipamentul personal obligatoriu, programul, harta traseului și reguli de drumeție.

    Vă așteptăm cu drag!

     

Comments on Facebook