• Excursie ”Pe urmele naturii”

    UPDATE: În locul excursiei de 3 zile (care s-a anulat din cauza înscrierilor insuficiente), facem două excursii de câte o zi: Excursie la Cascada Urlătoarea, pe 7 februarie, pentru copii de la 5 la 8 ani însoțiți de un părinte și Excursie la Cabana Gârbova, pe 8 februarie, pentru copii de la 9 la 14 ani.

    ———

    Avem o veste bună! În vacanța intersemetrială, de pe 7 până pe 9 februarie 2016, vom merge în excursie, la Sinaia.

    Pentru că avem amintiri frumoase din excursia de 3 zile desfășurată la finalul lui noiembrie 2015, ne propunem să mai petrecem încă 3 zile cu trasee pe munte, plimbare cu telegondola, jocuri în tren și în natură, activități tematice despre cunoașterea naturii și prieteni vechi sau noi. Vom găti cina împreună, vom avea ateliere de seară cu povești, cântece și activități creative, iar surprizele pe care le-am pregătit sperăm să fie pe placul copiilor.

    hai cu noi

    Este o ocazie bună de a-ți face prieteni noi, să petreci trei zile fără internet și device-uri electronice, să-ți pui la încercare forțele și abilitățile:

    • forța psihică – pentru a nu renunța atunci când simți că urcușul e greu
    • forța fizică – nu sunt trasee pe lanțuri, dar nici plimbare în parc – ține minte că sunt și trasee de o zi
    • răbdarea – atunci când unii nu reușesc să meargă în ritmul tău, tu îi vei aștepta și vei avea răbdare
    • motricitate fină – la atelierele din tren și la teatrul de umbre
    • vedere spațială și atenție la detalii – la atelierul de origami și figurinele din bucăți de lemn
    • memoria și capacitatea de analiză – la jocurile și activitățile centrate pe cunoașterea naturii
    • caracteristicile de lider sau de persoană sociabilă în cadrul jocurilor organizate în tren și în aer liber.

    teaser excursie februarie 2016Duminică – 7 februarie.

    Ca de obicei, ne vedem dis-de-dimineață la Gara de Nord ca să luăm bilete pentru trenul Regio 3001, care pleacă la 6:23. În rucsacul cu materiale pentru timpul petrecut în tren vom avea: mapele care așteaptă să fie personalizate, hârtie imprimată sau colorată uni și instrucțiuni pentru origami – figurine simple, creioane colorate, markere, jocuri pentru echipe sau pentru grup, sfoară și inel pentru ”inelul” (ultimul joc învățat la întoarcerea din excursia trecută) și alte materiale pentru activități de rezervă. După ce ajungem în Sinaia, urcăm pe străzile șerpuite până la telegondolă și apoi admirăm peisajul, de sus. Dacă am scutit aproximativ o oră și jumătate de mers pe jos, înseamnă că mai avem destulă energie (sper) să urcăm până la cota 2000 și facem un popas pentru prânz la Cabana Miorița, unde servim un ceai sau o ciocolată caldă, să ne încălzim. La întoarcere urmăm același traseu, în sens invers. Ce facem seara? După ce ne-am cazat și ne-am instalat, curățăm și tocăm legume pentru tocana de cartofi și legume la ceaun, pregătim merele pe care le umplem cu stafide și puțină scorțișoară pentru copt și, când mirosurile plăcute ne spun că masa e gata, servim cina. La atelierul de seară e momentul să lucrăm pe echipe: ne vom pune creativitatea la lucru, construind siluete sau urme de animale, urmând apoi să improvizăm povești cu lecții de viață, în cadrul unui mic teatru de umbre. Iar joaca și cântecul ne vor însoți până la momentul de ”noapte bună”.

    Luni – 8 februarie.

    Din programul de dimineață: înviorare, igienă, timpul de citit (fiecare copil își aduce cartea preferată din care va citi în timpul alocat – ne propunem să încurajăm cititul), marele dejun. Apoi ne facem senvișuri și pornim pe traseul zilei care are următoarele repere: urcăm pe Poteca Regală până în Poiana Stânii (dacă e senin, urcăm și la stâncile Franz Josef) pe bandă albastră, din Poiana Stânii coborâm în Poiana Țapului. Acolo facem popas pentru masa de prânz – senvișurile din rucsac – și după ce ne facem siesta (adică un joc, două) – urcăm la cascada Urlătoarea. De la cascadă coborâm în Bușteni și luăm trenul Regio 3010 până la Sinaia. Programul de seară: facem compot de fructe, mâncăm spaghete cu brânză și sosuri și, bineînțeles, atelierul în care scoatem la iveală cunoștințele despre natură, abilitatea de a lucra în echipă, imaginația bogată a copiilor. Despre ce e vorba? Vom aduce bucăți de lemn de diferite forme geometrice, șurubelnițe, ciocane, cuie, șuruburi, mașină de găurit, șaibe, piulițe, sârmă plușată și vă vom provoca să construiți o mascotă a echipei, conform numelui ales de voi, inspirat din natură. Abia aștept să văd ce o să vă iasă!

    Marți – 9 februarie.

    Pentru că este ultima zi a excursiei, programul va fi mai lejer. În prima parte a zilei, după ce ne facem toate bagajele și predăm cheile, mergem la o plimbare ușoară prin pădure, având două scopuri: să ne jucăm cât de mult putem și să observăm cât mai multe lucruri interesante – Pe urmele naturii. Tot în pădure avem și pauza de masă pentru prânz, apoi ne îndreptăm spre gara din Sinaia, pentru a prinde trenul Regio 3008. În tren, pe lângă jocuri și completarea fișei de evaluare, vom exersa tehnica împâslirii, realizând niște figurine din fetru și lână. Vom sosi în București la ora 18:21.

    Când? 7-9 februarie 2016

    Unde? La Sinaia. Cazarea se va face la Centrul multifuncțional al Bisericii Adventiste Sinaia. Copiii vor dormi în camere separate – băieți/fete, cu 3 sau 4 paturi în cameră; grupurile sanitare se află pe hol, separat băieți/fete (vezi fotografiile de mai jos).

    Cazare Sinaia Centrul de tineret 3
    Cazare Sinaia Centrul de tineret 2

    Cât costă? Excursia costă 350 de lei și include transportul cu trenul, o urcare și o coborâre cu telegondola, cazarea, activitățile recreative și practice și 2 mese de seară.  Preț redus: 320 lei – pentru cei care au mai fost cu noi în alte excursii sau pentru cei care vin cu un prieten.

    Masa.  Mesele de dimineață și de prânz (senvișuri, pe trasee)  vor fi asigurate de către participanți. Noi vom face ceai pentru micul dejun și celelalte feluri amintite mai sus. Vom avea la dispoziție bucătăria utilată a centrului, sala de mese, cuptor cu microunde,  aragaz și cuptor obișnuit, frigidere și rafturi pentru depozitarea mâncărurilor aduse de acasă.

    Cazare Sinaia Centrul de tineret 2

    Cine participă? Minim 10 copii cu vârsta cuprinsă între 9 și 14 ani (minim 10 participanți reprezintă o condiție pentru organizarea excursiei). Sunt 15 locuri disponibile și excursia va fi coordonată de o echipă formată din 3 adulți.

    Înscrierea se poate face până luni, 24 ianuarie 2016, ora 20:00. Solicitați fișa de înscriere și anexele care cuprind lista cu echipamentul, programul, regulile și alte sugestii la adresa contact@clubulmorisca.ro. Noi vă confirmăm înscrierea după ce primim avansul nereturnabil* în valoare de 100 de lei și fișa de înscriere completată și semnată. Avansul reprezintă rezervarea locului pentru cazare și achiziția materialelor personalizate pentru participant. Diferența se achită în dimineața plecării, la gară.  *În cazul în care nu s-au ocupat toate locurile și excursia nu se mai desfășoară, vom returna avansul celor care s-au înscris și l-au achitat.

    Aici puteți vedea albumul cu fotografii de la ultima excursie de 3 zile. Iar aici și aici puteți citi impresii despre această excursie, din perspectiva părinților.

    Abia aștept să vă revăd și să petrecem aceste zile împreună. Sunt sigură că va fi o ocazie din care vom avea multe de învățat unii de la ceilalți. Cu drag, Mimi.

    Cazare Sinaia Centrul de tineret 1

     

Comments on Facebook