• Amintiri – 2 zile cu copiii la Mălăiești (II)

    – Uite, e ultimul indicator. Cât credeți că scrie?

    – Mai sunt 15 minute și gataaaa!

    Parcă le revine zâmbetul pe buze și-și adună puterile pentru ultimul sfert de oră până la cabana Mălăiești.

    Am pornit din București la 9 fără 10. IMG_8956Pe drum ne-am jucat puțin și am făcut un atelier de string art – modele ceva mai complexe decât în excursia anterioară. Uneori îți dă bătaie de cap un biet ac și un fir care nu vrea să intre prin urechea acului. Și e mai greu până înțelegi care e principiul modelului ales, apoi fiecare își vede de treabă și mă strigă doar când li s-a terminat ața, când au nevoie de ajutor sau dacă s-a făcut un nod prin răsucirea firului, în locuri în care n-ar trebui. Am ajuns în Bușteni aproape de 11:30.

    Am aflat de la un domn care aștepta pe bancă, aproape de noi, că tocmai ce plecase un tractoraș (minicar/ titicar – cum vreți să-i spuneți), așa că… hai să ne mai jucăm câte ceva, până vine următorul. Scoatem o monedă și ne reamintim regulile de la ”Bănuțul”. E bună ideea acestui tractoraș: de la gara din Bușteni până la cabana Gura Diham faci cam 25 de minute și costă 5 lei de persoană. ”Masajul” la spate e inclus în preț, după ce intri pe Valea Cerbului, iar asfaltul se termină.

    De la Cabana Gura Diham urcăm vreo 15 minute puțin cam abrupt pentru un început de traseu, pe așa – numita ”panta prostului”. Și le zic copiilor:

    – Aveți dreptul doar la 3 văicăreli până la Mălăiești.

    – Și ce ne faci dacă le folosim pe acestea 3?

    – Nu vă fac nimic. Dar să știți că e un set de 3. După aia se termină.

    (În perioada asta citesc ”Pedepsiți prin recompense”. Deci fără pedepse, fără laude, fără recompense. Încă n-am ajuns la capitolul cu soluții, așa că încerc să-mi folosesc intuiția și capul cu ideile personale.)

    E important ca atitudinea participanților să fie una optimistă. Când încep văicărelile, parcă te dă înapoi. Te demoralizează și începi să simți că te doare pe ici, pe colo, că gâfâi cam tare, că e rucsacul greu, că ”mai e mult”, că vrei pauză, că ”cine te-a pus” și ”era mai bine acasă”. Am avut excursii cu trasee relativ ușoare, dar în urma cărora ne-am întors cu mari dureri de cap, după ce încercam să convingem câțiva copii să mai facă un pas, să se dezlipească de trunchiul arborelui și să ne ia de mână ca să mergem împreună, să ne păstrăm calmul, veselia și să fim puternici. Sau măcar să încercăm să fim, că nu ne-a ieșit de fiecare dată. Deci: lasă văicărelile acasă.

    Traseul se bifurcă. Dacă mergi înainte, ajungi la Cabana Poiana Izvoarelor. Apoi urmează Pichetul Roșu, La Prepeleac și de acolo cobori spre Mălăiești. Despre ruta asta povestesc data viitoare. Noi am luat-o la dreapta, spre cabana Diham, pe ruta ocolitoare. Este un traseu cu mai puține zone expuse, fără lanțuri, accesibil și iarna.

    Aici drumul e mai lin, respiri mai ușor, ai chef să admiri pădurea, să asculți păsările, să te joci puțin cu rădăcinile de pe potecă. Facem un scurt popas la Cabana Vânătorilor, după ce îi desumflu puțin pe copii: ”nu, n-am ajuns. Nu suntem nici măcar la jumătate. Ajungem diseară, pe la 18:00”.

    E frumoasă poiana asta. Se văd munții, cerul are un albastru pe care nu-l găsești în setul de acuarele, adie puțin vântul. Ce bine, deocamdată nu e nor de ploaie, deși prognoza arăta câțiva stropi după-amiază. Continuăm până la Cabana Diham. Mai cântăm, mai spunem o glumă, mai povestim ce am făcut în vacanță.IMG_8763

    De la Diham coborâm destul de mult. Sunt zone în care s-au mai tăiat arbori, iar pădurea nu arată chiar bine, față de alte bucăți din traseu. Copiii ar vrea să prindă viteză în pante, însă ei știu că n-au voie să-l depășească pe cel care este în față, astfel încât noi, ăștia mari, să-i putem ajuta dacă au nevoie sau să-i putem supraveghea.

    – Când ajungem la drumul forestier, facem pauză, le zic zâmbind, încercând să anticipez un ”cât mai e până la pauza următoare?”. Acolo e un loc de popas simpatic, unde traseul traversează drumul forestier și intră iar în pădure. Am găsit chiar și o bucată de lemn agățată, pe care scria ”Popasul tuturor”. Declarăm pauză de masă, e momentul să mai ușurăm puțin rucsacul. Spun puțin, pentru că la vreo 10 minute, înainte să treci pe podeț, e ultima sursă de alimentare cu apă potabilă. La cabană nu e decât apă îmbuteliată, contra cost. Cosmin ne umple toate sticlele – apa e rece ca gheața. Gata, rucsacul e din nou la fel de greu ca la început.

    IMG_8782De aici mai sunt cam două ore de urcat, prin Valea Glăjeriei. Dar depinde de antrenament, de câte pauze faci pe traseu, de cât de mult stai să te odihnești în acele pauze. Mai mergem puțin și văd o bucată de pământ acoperită complet de mușchi, iar în lumina razelor care se strecoară printre ramuri, locul arată ca o scenă dintr-o poveste. Perfectă pentru câteva fotografii – pretext pentru o mică pauză.

    Mai o poiană, mai niște stânci interesante, mai o priveliște de-ți ia ochii, mai o pantă, încă o pantă și tot urci. Dar când urci alături de prieteni, când povestești lucruri frumoase și păstrezi o atitudine pozitivă, un aer vesel, când te bucuri de o bucată de lemn cu urme săpate de mici viețuitoare pe sub coajă sau o ciupercă de pe marginea potecii, când ești atent la sunetele păsărilor sau la frumusețea simplă a pădurii, urcușul e mai ușor. 

    – Cât mai avem până la următoarea pauză?

    – 10 minute.

    Mai urcăm puțin.

    – Câte minute mai sunt?

    – 9 minute, răspund eu. Vrei să ții tu ceasul și să ne anunți când au trecut cele 9 minute? Alegi tu locul de pauză; să nu fie în pantă și să nu fie poteca prea îngustă.

    – Bine. Mai sunt 8 minute. Mai sunt 6 minutee. Mai sunt 5 minuteee.

    Ah, nu mă așteptam la asta. 🙂

    După ce drumul s-a intersectat cu cel care vine dinspre Râșnov și am făcut stânga, am mai mers puțin și ne-a ieșit în cale un câine gri închis, care șchiopăta ușor. Ne-a însoțit până la cabană. Iar acolo l-am întâlnit pe Bobiță (așa l-a botezat unul dintre copiii noștri) – un cal aproape alb, alți cai frumoși, de culoare brună și câinii cabanei. Bobiță ne-a ”însoțit” în toate fotografiile de a doua zi. Cum? Veți afla data viitoare.

    Iată-ne ajunși la cabană. Peisajul este superb. Până acum, e cabana cu cea mai frumoasă priveliște. E un loc bine ales, la răscruce de drumuri. Din fericire, munții au doar vârfurile acoperite cu o căciulă de nori, iar copiii pot admira fiecare stâncă în parte. A meritat drumul. IMG_8842

    Schimbăm repede tricourile ude, mai punem un hanorac, mergem să ne cazăm. Doamna drăguță de la recepție preia comenzile noastre serioase: pilaf, fasole, cârnați, ciorbă de legume – după preferințe. Mai completăm cu ce avem prin rucsac și încheiem cu prăjitura casei.

    – Cine vrea să mai joace călcatea?

    Încă e lumină, așa că… de ce nu ne-am continua joaca afară? Le propun copiilor să mergem pe pajiștea din fața cabanei, să fie loc mai mult de joacă și să ne mișcăm, pentru că se face răcoare. Leapșa, sticluța cu otravă, jocuri inventate. Prind un loc cu semnal ok și le trimit mesaj părinților să știe că suntem bine. Copiii schimbă regulile, văd că oboseala începe să-și arate colții. Și lumina scade în intensitate, iar întunericul începe să ne învăluie. Cosmin mă întreabă cât îi mai țin. Mă uit la ceas.

    – Vreo 10 minute, până la 8.

    IMG_8844Dar nu apucăm încă 10 minute de joacă, pentru că începe să picure. Și gata cu leapșa, acum e proba de viteză printre bolovani, că ploaia nu se joacă. Repede, ai grijă la pietre, hai repede, gata. Cât p-aci să ne facă ciuciulete.

    În cameră e bine, afară toarnă cu găleata. Ne jucăm mai departe, ne amuzăm, ne pregătim de somn, cu speranța că ploaia se va opri și potecile vor fi uscate. Mâine ne așteaptă un traseu cu noi provocări.

    (va urma)

    _________

    Traseu: Bușteni – Cabana Gura Diham – Cabana Diham – Valea Glăjeriei – Cabana Mălăiești.

    Data: 30 august 2016

    Echipa: 2 adulți și 4 copii de 10 ani

    Durată traseu: cu tot cu pauze de făcut fotografii, pauze de mers la toaletă, pauze de aprovizionat cu apă, pauze de masă sau de odihnă (nu foarte multe, dar două dintre ele au fost lungi), am făcut cam 6 ore de la gara din Bușteni până la cabana Mălăiești, cu o echipă formată din 2 adulți și 4 copii de 10 ani.

    Prețuri cabană: cazarea este 30 de lei, o ciocolată caldă este 5 lei, o ciorbă de legume sau un pilaf simplu – 8 lei. Apă plată 0,5l – 5 lei, prăjitura casei – 4 lei.

    _________

    Dacă vrei să citești cum a fost pe timpul nopții – aici.

    Dacă vrei să vezi mai multe imagini de pe traseu – aici.

Comments on Facebook