• Excursie ”Pe urmele naturii”, la Breaza

    20170608_085834

    Vă invităm în excursie pe dealul Gurga, în Breaza (jud. Prahova). Pe lângă jocurile și activitățile noastre obișnuite, vom face un atelier despre natură: în tren prezentăm câteva noțiuni teoretice, introductive și ne pregătim ”Jurnalul exploratorului” – un kit pentru un caiet format A5, tip ierbar, pe care îl asamblează fiecare participant și îl personalizează după cum dorește. Tot în tren ne împărțim rolurile, iar fiecare copil poate alege să se ocupe de fluturi, de păsări, de plante, de fotografii, de reptile sau de harta traseului, pentru a ne orienta cât mai bine.

    După ce ajungem în Breaza, urcăm drumul cu serpentine ce duce către centrul orașului, apoi mai mergem un timp pe străzile Brezei până la intrarea pe traseu. Ne vom folosi de hărți printate și de GPS-ul telefoanelor, apoi vom urca pe dealuri. Vom face pauze pentru a observa natura, pe echipe și conform rolurilor asumate și vom încerca să identificăm cu ajutorul determinatoarelor sau altor cărți acele elemente naturale comune, care ne atrag atenția. În ”Jurnalul exploratorului” vom colecta mici ”probe” găsite pe teren, vom face schițe și desene, vom nota informații și vom povesti ce am întâlnit în expediție.

    Ne vom juca și ne vom bucura de peisajul minunat al zonei de deal, vom respira aer curat și ne vom face prieteni noi. La întoarcere, vom face în tren un atelier de împâslit lâna, la care copiii vor fi provocați să-și creeze un suvenir cu un element din natură, ca să păstrăm tema excursiei.

    Traseul este prin oraș și pe dealuri. Durata estimativă traseu dus-întors: 3 ore ( durata este aproximativă, deoarece poate varia în funcție de cât de antrenați sunt copiii și care este nivelul lor de energie la urcare).

     

    20170608_085846

    Când? Duminică – 18 iunie 2017

    Unde? Breaza – Prahova

    Cine participă? Cel puțin 10, cel mult 13 copii de la 8 la 12/13 ani, însoțiți de 3 adulți din partea Clubului Morișca.

    Cât costă? 90 de lei + aprox. 13 lei – transportul cu trenul (bilet redus pe baza carnetului de note vizat). Include materialele de lucru, activitățile recreative și practice, supravegherea permanentă a copiilor. Nu include masa și apa. Plata se face cash, în dimineața excursiei (cei 90 de lei). Biletele le vor achiziționa părinții. Total: 103 lei

    Vă rugăm să vă înscrieți folosind formularul acesta, iar detaliile despre echipament, regulament și observații le găsiți aici.

    Data limită pentru înscriere: 13 iunie, ora 20:00.

    După terminarea perioadei de înscriere, veți primi un mail cu detalii despre trenurile cu care vom merge.

    Precizăm că excursia se va desfășura doar dacă sunt cel puțin 10 copii înscriși. În cazul în care vremea este nefavorabilă (furtuni/ precipitații abundente), excursia se reprogramează.

    Să ne vedem cu bine în excursie.

    Mimi.

Comments on Facebook